miercuri, 1 martie 2017

Errare humanum est sed perseverare diabolicum (Seneca)

Ciuma roșie

Agerpres vine cu o știre. Nu oricare știre. Una „de groază” ! O știre care trebuie coroborată cu cele privind sinistra OUG nr. 13/2017. Între ele este o legătură strânsă.

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect prin care se desființează CNCD

Tacit, Camera Deputaților condusă de nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea, a adoptat tacit un proiect de lege, depus în legislatura trecută de „independentul” Bogdan Diaconu - președintele PRU, al lui Sebastian Ghiță și susținut de Victor Viorel Ponta -, prin care se desființează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În expunerea de motive, inițiatorul a formulat următoarea acuză la instituție: instituție bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcționează ca o instituție antiromânească și antinațională, fiind un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese, de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria lor țară.

Traseul proiectului de lege este legat de PSD, de puterea PSD în Parlament, iar la Camera Deputaților și de numele unor politicieni PSD cu deosebire.

Proiectul de fost depus pe 26 septembrie 2016, iar președinte al Camerei Deputaților era „interimarul” Florin Iordache ! Biroul Camerei condus de Iordache nu a catadicsit să introducă proiectul de lege prin comisii și apoi în plen să îi hotărască soarta. Termenul legal de dezbatere și vot final a expirat 25 noiembrie 2016 !

În noul Guvern Grindeanu, Florin Iordache devine ministrul justiției și introduce proiectul OUG nr. 13/2017 care are o particularitate despre care presa nu a vorbit însă a fost observată de prof. Cristian PârvulescuCelebra Ordonanță 13, în momentul de față respinsă de către Parlament, conține două elemente iliberale asupra cărora nu s-au făcut deloc referiri în ultima vreme. Aceste două elemente se referă la atacarea drepturilor omului. Respectiv la articolul 269 privind abuzul în serviciu exista un alineat care se referea la abuzul în serviciu îndreptat împotriva drepturilor omului. Era vorba de discriminare (...). Conform vechiului Cod Penal, cei care făceau asemenea abuzuri erau pedepsiți între 3 și 7 ani de închisoare. În formula pe care Guvernul a modificat-o și care va intra în dezbaterea Parlamentului, pedeapsa este de la 3 luni la un an sau amendă penală.

Observația este pertinentă, însă incompletă și incorectă, așa cum a fost comunicată de Agerpres. Nu este vorba despre art. 269 din Codul penal, care se referă la „favorizarea infractorului” ci despre art. 297 din Codul penal, cel referitor la „abuzul în serviciu”. Nu doar modificările la art. 297 arătate de Cristian Pârvulescu sunt în discuție sub aspectul discriminării ci și abrogarea art. 298, cel privind „neglijența în serviciu”.

În acest OUG nr. 13/2017 se vede o continuare a acțiunilor PSD cu acceptul ALDE de a modifica statul de drept, cel prevăzut în Constituție. Inactivitatea Camerei Deputaților în legislatura trecută cu privire la inițiativa legislativă a „independentului” Bogdan Diaconu, fost membru al PSD care a înființat PRU cu scopul de a face „treburile murdare” pe care PSD „nu se cădea să le facă”, îmi spune mie că în statul de drept conceput în „atelierele PSD” discriminarea primește un loc de cinste. Evenimentele confirmă că este o acțiune bine conturată, planificată, este deja un program politic de introducere a discriminării în viața publică.

Aprobarea tacită a proiectului de lege privind desființarea CNCD elimină instituția autonomă prevăzută de Ordonanța 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare. CNCD-ul are atribuții care pun în pericol strategia PSD și ALDE de reintroducere a discriminării în viața publică din România.

Existența partidelor care practică discriminarea a fost sprijinită de PSD și ALDE. Având puterea în Parlament, cele două partide devenite surori de sânge, nu au reacționat la comportamentul PRU sau al altor formațiuni politice cu apucături extremiste. Nu au avut nici un interes, în legislatura trecută au fost aliați la putere.

În discursul politic al liderilor PSD și ALDE apar cu insistență mesaje prin care sunt discriminați „investitorii străini”, „străinii” chiar dacă potrivit TUE sunt „concetățeni europeni” - românii la fel ca oricare cetățean al unui stat membru al UE dețin „cetățenia europeană” -, nu mai vorbesc despre „străinii” din state terțe etc.

OUG nr. 13/2017 punea cireașa pe tort. Nu doar naționalismul extremist era „apărat”, era apărat și abuzul comis de funcționarul public așa cum este el definit în Codul penal. Mai mult, prin modificarea art. 269 din Codul penal - favorizarea infractorului -, și completarea lui cu alin. (4), se introduce sistemul „omerta” față de Justiție în mediul „familial” al autorului unei infracțiuni. Reglementarea actuală a art. 269 vorbește la alin. (3) despre „membrul de familie” (art. 177 Cod penal) care favorizează făptuitorul și care este exonerat de răspundere. OUG-ul introduce în cauză și pe „afinii până la gradul II”, persoane care nu sunt rude cu autorul faptei, astfel că fratele soțului devine și el „liber” de răspundere în cazul în care favorizează pe infractor, cum devin „liberi” ginerele sau nora. Ce mai, această reglementare propusă de PSD prin Florin Iordache punea o barieră severă în fața procurorilor care nu mai puteau afla adevărul în cauzele în care doar familia și afinii de gradul II știau despre infracțiune ! Iar aici, gândul mă duce la VV Ponta și cumnatul !

O surpriză apare și în noul alin. (4) a art. 269, unde „ajutorul dat făptuitorului” prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative nu se pedepsește ! Ce au gândit juriștii PSD împreună cu cei ai ALDE aici ? Eu mă duc, poate mă duc bine (totuși !) la cazurile gen Varujan Vosganian, Dan Șova, Infractorul Liviu Dragnea și, de ce nu, inculpatul Tăriceanu ! Ei au comis niște „alte alea”, de-a dreptul penale. Colegii, parlamentari, colegii din Guvern sau doar aleși locali, după caz, îl acoperă cu un act normativ care îl exonerează de răspundere penală pentru favorizarea făptuitorului. Este evident că oamenii au gândit serios pentru viitor. Iar asta înseamnă că aveau de gând să facă astfel de fapte pentru a se proteja de ingerințele Justiției în activitatea parlamentară, guvernamentală sau de administrare locală ! Nu există altă explicație, după părerea mea.

Abrogarea art. 298 din Codul penal - neglijența în serviciu -, coroborat cu modificarea art. 297 alin. (!) și (2) Cod penal, scoate toți funcționarii publici de sub amenințarea pedepsei cu închisoarea în penitenciar și le duce la o pedeapsă, cel mult (în cazurile cele mai grave !), cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar, pe de o parte, pe de altă parte, duce în derizoriu discriminarea în fața autorităților publice. Dacă legăm acțiunea de adoptarea unei legi care să desființeze CNCD-ul, tabloul se completează. Fără CNCD, nu va mai exista o autoritate care să intervină în cazurile de discriminare iar victimele vor acționa doar rareori, de cele mai multe ori fiind sub o anume „tutelă” administrativă și familială care le va împiedica să reclame abuzurile comise prin discriminare. Astfel, „ciuma roșie” își asigură o imensă zonă de siguranță pentru comiterea ilegalităților și guvernarea după bunul plac al „conducătorului iubit” întruchipat astăzi de infractorul Liviu Dragnea.

Indivizii care compun astăzi „ciuma roșie” sunt diabolici !

Niciun comentariu: